Un nou scandal s-a iscat în curtea Stelei. Un fost fotbalist
care s-a transferat în străinătate a acceptat să povestească
perioada din Ghencea. După ce, în urmă cu două luni, în ProSport,
Lovin îl ataca pe Argăseală, despre care spunea că este un om fără
personalitate, Goian îl descrie acum ca pe un om pervers, cu două
fețe.
-Dorin, cei de la Steaua sunt zdrențe și perverși?
-Zdrențe, nu, însă perverși cu siguranță! Am fost nervos și mi‑am
ieșit din fire. Nu sunt eu băiatul rău, căruia să îi placă
scandalul, dar nu mai puteam de nervi…
-Argăseală este principala țintă la care te-ai
referit?
-Și Ghiorghișor. I-am sunat patru săptămâni, zi de zi, mă
săturasem. Dacă îmi răspundeau și îmi spuneau să mai aștept, nu era
nicio problemă, așteptam. Dar ei și-au bătut joc de mine, mă
ignorau total.
-Până la urmă ți-ai primit banii?
-Da, chiar azi (n.r. – ieri)! M-au sunat de la bancă și mi-au spus
să merg să-i încasez. Acum mă întreb: dacă nu țipam după bani, îi
mai primeam? Cred că nu! Așa e în România, dacă nu urli, nu
primești nimic.
-Argăseală a dat un comunicat pe site-ul oficial în care
spunea: „Aceste «zdrențe și perverși» sunt aceleași care au venit
seara târziu, la rugămințile lui disperate, pentru a-i întocmi
contractul de transfer și care i-au pus la dispoziție un avion
privat pentru a se deplasa urgent la Palermo”.
-Da… Ce să spun? Sunt onorat că am plecat cu avionul… Dacă
vorbiți cu Argăseală, să-i spuneți că plecam și cu trenul la
Palermo, doar ca transferul să se facă.
-Și Lovin s-a luat de Argăseală după ce s-a transferat în
Germania…
-Argăseală e cu două fețe. În patru ani și jumătate, cât am stat la
Steaua, acest președinte lua decizii de care Becali habar nu avea,
așa… de capul lui. Nu putea să-i facă nimeni nimic. Și Lovin,
până nu a țipat, nu s-a uitat nimeni la el.
-Și Ghionea a fost aproape de Serie A.
-Îl aștept aici. Sper să se realizeze un transfer al lui aici. E un
fotbalist bun, care ar face față în acest campionat. Trebuie să
plece de la Steaua! A ajuns la maturitate fotbalistică, trebuie să
se gândească și la viitorul familiei sale!
„Aceste zdrențe și
perverși i-au plătit avionul lui Goian”
Clubul Steaua, prin vocea președintelui Valeriu Argăseală, i-a
răspuns lui Goian printr-un comunicat de presă: „Aceste «zdrențe și
perverși» sunt aceleași care au venit seara târziu, la rugămințile
lui disperate, pentru a-i întocmi contractul de transfer și care
i-au pus la dispoziție un avion privat pentru a se deplasa urgent
la Palermo. Facerea de bine este încă o dată răsplătită! Îi doresc
să aibă parte doar de lucruri bune și de oameni care să-i fie pe
plac. O merită din plin!”
Goian va mai
juca la națională când va zbura puiul de broască! Zdrențele astea
de la Steaua ți-au dat bani și pe gură, și pe nas când aveai o
Dacie verde! L-am dat de la Steaua, fiindcă începuse să dea pe
lângă minge!
Gigi Becali, patron Steaua
20 de mii de
euro este suma pentru care Dorin
Goian a dat Steaua în judecată